Coffee shopurile pe care le-am vizitat în Italia ne-au demonstrat din nou, dacă mai era cazul, că o cafea preparată corect ne face poftă de încă una și că aduce un plus de energie după fiecare masă, sau înainte de o activitate, când simțim că bateriile sunt descărcate.

O medie de patru cafele pe zi consumă majoritatea oaspeților shopurilor care au făcut obiectul studiului nostru, majoritatea cafele scurte (ristretto, cel mult espresso), de multe ori consumate în picioare.

Dimineața nu începe fără un mic dejun, sau cel puțin o gustare sub forma unui croissant, gogoașă ori brioșă lângă un cappuccino cremos.

Campioni în gastronomie, italienii își permit să recomande un desert și o cafea după fiecare masă. Deși sunt mari iubitori de vinuri bune, șprițuri și frizzante, chiar și la prânz, mereu încheie masa cu un shot de cafea.

Indiferent că este consumat după prânz sau chiar după cină, un ristretto ajută digestia și își îndeplinește cu brio rolul de antioxidant.

Vizita în Italia a însemnat aprofundare, perfecționare și cercetare de piață. Am avut din nou șansa de a învăța de la maestrul barista Eddy Righi care ne-a predat câteva module din seminariile SCAE (Speciality Coffee Association in Europe), în calitate de trainer. Școala de cafea făcută la ea acasă ne-a ajutat să ne consolidăm cunoștințele și să aprofundăm metodele de preparare și extracție a diferitelor tipuri de cafea. Am avut ocazia să lucrăm trei zile direct într-o fabrică/prăjitorie și într-un laborator de cafea, toate calibrate pentru cafele și barista campioni la concursuri internaționale. Suntem nerăbdători să vă împărtășim ce-am învățat așa cum știm noi mai bine, prin gustul cafelelor de la Ristretto.

Advertisements